Ctitori

Puteți alege să deviniți “PATRONI” ai Bisericii Sfintei Mucenițe Ecaterina și veți fi pomeniți la CTITORI la Sfânta Liturghie săvârșită zilnic. Pentru aceasta trebuie să vă înregistrați pe platforma PATREON și să alegeți modalitatea prin care vreți să ajutați Biserica Sfintei Mucenițe Ecaterina. Ca mulțumire pentru ajutorul dumneavoastră avem bucuria de a vă oferi și noi daruri de binecuvântare.

A fi ctitor al unei Biserici inseamnă jertfelnicia celui care, având credința vie, a contribuit, după putere, la contruirea ei. Biserica se zidește mai ales prin dragostea și osteneala credincioșilor ale căror nume vor rămâne veșnic legate de acest sfânt lăcaș.

Nu există biserică fără ctitori, întrucât orice biserică are la temelie dărnicia unor persoane sau a unei comunități.

Când Dumnezeu cheama pe cineva sa zideasca o biserica înseamna ca, în întelepciunea Sa, l-a preferat si i-a oferit șansa să devină ctitor. Este o mare binecuvântare să fii chemat ca să împrumuți mâinile tale lui Dumnezeu, pentru ca El să zidească o biserică, o casă a prezenței și lucrării harului Preasfintei Treimi, pentru sfințirea și mântuirea oamenilor.

La sfârsitul slujbei de sfintire a unei noi biserici ortodoxe se cânta:

„Aceasta Casă, Tatăl a zidit-o, această Casă, Fiul a întărit-o, această Casă, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfințit-o și a sfințit sufletele noastre.”

Deci, o biserică este zidită de Sfânta Treime, dar folosind mâinile și darurile credincioșilor harnici și darnici, evlavioși și generoși.

Biserica pretuiește mult în rugăciunile ei pe cei ce, chiar în timpuri de criză economică, dăruiesc cu bucurie și inimă largă din agoniseala și din timpul lor pentru ridicarea unei biserici. Astfel, în rugăciunile Bisericii, ctitorii sunt numiți „fericiții și pururea pomeniții ctitori”, aratând că, deși au construit ziduri materiale, pamântești și trecatoare, ei primesc daruri cerești netrecătoare și se bucură de o pomenire veșnică. Când nu mai au pe nimeni care sa-si aduca aminte de ei, numele lor de ctitori ramâne permanent ca marturie a credintei, iubirii si jertfelniciei lor. Când nimeni din neamul lor nu mai traieste pentru a spune ceva despre ei, ramâne mereu vie lumina ctitoriei lor, adica biserica zidita de ei. Pomenirea lor este vesnică pentru că Dumnezeu veșnic își aduce aminte în ceruri de cei care și-au adus aminte de El și L-au iubit în timpul vieții lor pamântești (cf. Matei 10, 32).

Astfel, dintre toate construcțiile din lume, biserica, construită de oameni având credinta, iubire și speranță, primește cea mai mare valoare, pentru că biserica sfințită este „casa lui Dumnezeu și poartă a cerului” (Facere 28, 17).